Navigation Menu+

Khajuraho: viața în satul indian

Posted on Jan 15, 2014 by in Blog | 0 comments

_CRI4905

După o călătorie de 10 ore, am ajuns în Khajuraho. Era prima oară când mergeam cu trenul la vagonul de dormit și prima călătorie cu trenul în India. În fiecare stație în care opream, mă minunam de oamenii care dormeau pe peron înfășurați într-o pătură sau doar întinși pe o folie de plastic. Printre ei, vitele pășeau elegant și făceau câteun popas la coșurile de gunoi pentru o gustărică.

Ca în orice altă gară din India, cum am coborât din tren am fost întâmpinați de șoferii de tuk-tuk-uri. În mod normal un tuk-tuk este destinat unui număr de maximum 4-5 persoane cu tot cu șofer. Aici am văzut performanța serviciului de taxi indian de a transporta cu un tuk-tuk cel puțin 10 persoane.

Tot ce citisem despre Khajuraho în Lonely Planet era legat de yoga și templele medievale hinduse, renumite pentru sculpturile lor erotice. Cum nu aveam de gând să participăm la vreun ashram, ne-am propus de la început să nu petrecem mai mult de 2 zile în micuțul orășel. Așa că din prima zi am luat o hartă cu toate templele din zonă și am plecat să vizităm orașul. După câteva minute de mers pe jos, am avut impresia că suntem de fapt la țara, nu la oraș. Iar templele le-am găsit undeva la marginea satului, în câmp, printre vite și gunoaie.

_CRI4887 _CRI5014 _CRI4907 _CRI4929

Când credeam că perioada ce urma să o petrecem în Khajuraho va fi mai mult decât plictisitoare, l-am întâlnit pe Sachin care a început să ne povestească de fiecare templu din zonă. Știam că nu avem nevoie de un ghid într-un oraș în care nu aveam nimic de făcut, dar ni s-a părut simpatic și l-am lăsat să meargă cu noi.

Sachin este un băiețel de doar 12 ani care, fiind orfan de tată, a fost nevoit să muncească încă de mic pentru a aduce bani pentru mâncare în casă. Deși nu mergea la școală, pentru că își ocupa timpul cu turiști sau căutând de muncă, și nu știa să scrie și să citească, Sachin vorbea engleză, spaniolă și puțin franceză, pe care le învățase doar discutând cu turiștii.

Sachin cunoștea atât istoria templelor, cât și viața urbană din Khajuraho și principalele atracții turistice din împrejurimi. După ce am vizitat templele medievale hinduse, l-am rugat să ne ducă prin vechiul sat Khajuraho, să vedem cum trăiesc ei.

_CRI4925 _CRI4924 _CRI4912

Primul popas a fost la o școală gimnazială de stat. În câteva minute eram înconjurată de copii ce se bucurau atunci când se vedeau pe lcd-ul aparatului de fotografiat. Nu aveau decât trei săli de clasă și o curte interioară mică. Obișnuită cu băncile din școlile românești, am fost surprinsă să văd că în școlile din India copiii nu aveau mese și scaune, ci stăteau pe jos pe covorașe de iută. Însă purtau cu mândrie uniforme foarte draguțe cu alb și roșu.

_CRI4941 _CRI4960 _CRI4948 _CRI4962 _CRI4932 _CRI4955 _CRI4935 _CRI4964

Ne-am continuat plimbarea prin sat unde am observat viața de zi cu zi dintr-un sat din India. La tot pasul întâlneam câte o pompă de apă unde oamenii făceau baie și își spălau hainele. În fața casei obișnuiau să dea cu un amestec de balegă și apă pentru a alunga insectele, în special țânțarii.

_CRI4893 _CRI4904 _CRI4905 _CRI4966 _CRI5034 _CRI5035 _CRI5045

Vechiul sat Khajuraho este delimitat prin linii stricte care definesc zonele de locuire a celor patru caste: Casta Brahmanilor (preoții), Casta Kșatriya (războinicii, proprietarii de pământuri), Casta Vaisya (oamenii liberi, negustorii) și Casta Sudra (servitorii, muncitorii). Fiecare castă are propriul sistem de valori, templu, izvor de apă, dispensar.

A doua zi am mers câțiva kilometri lângă Khajuraho pentru a vedea cascada Raneh, animalele sălbatice din jungla și crocodilii. Din păcate pentru noi și banii cheltuiți, toate cele menționate mai sus le-am văzut doar în picturile din micul muzeu. Cascada nu avea apă, animalele sălbatice se ascunseseră de noi, iar crocodilii nu au vrut nicicum să se arate, nici măcar cei gonflabili. :-)

_CRI4977 _CRI4981 _CRI4988 _CRI5003

Dezamăgiți, ne-am întors la viața de la sat care era mult mai interesantă pentru mine și motivul pentru care am ales să merg în India.

Sachin ne-a invitat să ne petrecem seara și să luăm cina la el acasă. Locuiește împreună cu mama, sora și cei doi frați ai lui într-o camera cu un singur pat și un pat amenajat dintr-o pilotă pe jos. Bucătăria era în curte, iar mâncarea se pregătea la foc de lemne. Întrucât nu aveau decât 2 lingurițe în casă, am fost nevoiți să mâncăm cu mâna. În ciuda condițiilor, mâncarea a fost delicioasă.

A doua zi am revenit cu drag la Sachin acasă. De data aceasta i-am întâlnit și vecinii, în special copii, care veneau să ne vadă și să vorbească cu noi. Câțiva dintre ei ne-au pregătit un program artistic: ne-au cântat și dansat pe terasa casei lângă grâul  întins la uscat.

_CRI5023 _CRI5042 _CRI5060 _CRI5085 _CRI5087 _CRI5107

_CRI5077 _CRI5105 _CRI5111

_CRI5109

Dupa 3 zile petrecute cu Sachin, despărțirea a fost foarte grea, dar am plecat cu promisiunea că ne vom întoarce în Khajuraho și vom petrece câteva zile, poate chiar săptămâni la el acasă și îi vom aduce mult doriții adidași Quechua. În schimb, Sachin ne-a promis că va merge la școală și va învăța să citească și să scrie.

_CRI5093

Până să revenim în România, am păstrat legătura cu Sachin care ne suna regulat la 2-3 zile pentru a vedea unde suntem, ce mai facem și bineînțeles pentru a ne aminti de promisiunea făcută. În ultima săptămâna am fost foarte plăcut surprinși când ne-a sunat de la școală și ne-a spus că își dorește să învețe să scrie și să citească pentru a ține legătura cu noi pe mail și pe Facebook.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *