Navigation Menu+

Nepal – once is not enough

Posted on Mar 20, 2014 by in Blog | 0 comments

_CRI5999

După trei săptămâni în India, Nepalul a venit ca o gură de aer proaspăt, iar Kathmandu mi s-a părut un fel de Rai pe pământ: mult mai liniștit, curat și multe magazine cu orice mi-aș fi dorit. Mai greu a fost drumul până acolo. Nu mai puțin de 24 ore petrecute în două autobuze mizerabile.

Fericită că am ajuns la timp să prind locurile din față, mă simțeam ca în sufragerie atât de mult spațiu aveam. Dar doar pentru câteva minute, până au urcat toți călătorii și au trântit toate bagajele în fața mea. Abia mai aveam loc să îmi mișc picioarele și oricum nu aș fi putut să le întind prea mult întrucât bancheta era mult prea îngustă obligându-mă să stau dreaptă tot timpul. Cel mai probabil cei din transportul indian au fost bine intenționați și s-au gândit la sănătatea călătorilor și la problemele lor de spate.

Din Varanasi până în Sunauli, fiecare groapă se lua în plin fără nici o urmă de frână sau ocolire. Iar la fiecare hop, săream câțiva centimetri aterizând forțat pe bancheta fără burete.

Deși aerul condiționat nu se inventase pe vreme când autobuzul fusese fabricat, nu i-am simțit deloc lipsa, adierea vântului simțindu-se foarte bine în autobuz ca și afară. Geamurile se deschideau și se închideau ca la comandă la fiecare curbă, hop, groapă, frână. Așa că am simțit nevoia doar să iau pe mine încă o pereche de pantaloni și vreo 2-3 bluze.

Ajunși în Sunauli, la granița cu Nepal, am fost asigurați că avem locuri rezervate în microbuz, ni s-au eliberat chiar și bilete. Ce nu ni s-a precizat a fost numărul de persoane care vor călători cu noi în microbuzul cu aproximativ 18 locuri. Ei, bine, nu doar 18 cât aș fi crezut, ci mult peste, iar la un moment dat am obosit și am renunțat să mai număr. Dacă în autobuzul din India mergeam cu geamurile deschise, în Nepal am evoluat și am mers și cu ușa deschisă, doi însoțitori de drum stând în permanență atârnați de ușă pentru a nu rata noi posibili călători. Așa că din 10 în 10 minute ne opream să mai luăm pe cineva sau ceva cu noi. La unul din zecile de popasuri au încercat să urce în microbuz un motor de la o mașină de spălat, dar după câteva minute bune de osteneală, au realizat că ar fi blocat accesul de coborâre și urcare și au înapoiat clientului taxa de transport.

Cum am ajuns în Nepal, am făcut și cea mai proastă alegere la mâncare din cele două luni în Asia. Sătulă de biscuiți, ciocolățele și tot felul de alte crănțăneli, m-am gândit că niște noddles cu pui nu au ce rău să îmi facă. Nu a contat ca erau foarte picanți, i-am înfulecat pe toți în câteva minute. “Restaurantul” cu autoservire era un fel de baracă la marginea unui sătuc nepalez, iar la intrare în două cazane mari erau întinse cele două feluri de mâncare: orez cu pui și noddles cu pui, ambele extreme de picante. Am optat pentru a doua varianta din menu si nu am avut de suferit decât vreo 2-3 zile, dar singura dată când am avut astfel de probleme în toată perioada.

Însă peisajul pitoresc m-a ajutat să trec cu zâmbetul pe bune peste aceste mici incidente. Un peisaj de o mare frumusețe cu văi și munți, pădure, verdeață și aer curat.

Iar în Kathmandu, un oraș pe cât de aglomerat în timpul zilei, pe atât de liniștit noaptea, culorile se îmbină perfect în ceea ce privesc națiile, religiile, tradițiile.

Într-una din dimineți la ora 6 am luat drumul spre aeroport și avionul ce urma să ne ducă până deasupra celui mai înalt vârf din lume, Everestul. Zborul deasupra munților de aproximativ o oră a trecut ca prin vis. Entuziasmată de măreția munților, nu știam cum să îmi setez mai repede aparatul de fotografiat pentru a surprinde în poze frumusețea lanțului muntos. Îmi așteptam cu nerăbdare și emoție rândul pentru a ocupa locul în fața avionului chiar lângă piloți. Și am avut marele noroc să fiu în față chiar în momentul în care Mărețul Vârf se vedea cel mai bine, în toată splendoarea sa. Mi-ar fi plăcut să zăbovim mai mult, dar din cauza curenților nu am putut să ne apropiem prea mult. Deși a fost destul de scurt, am fost plăcut impresionată și cu siguranță m-aș fi întors foarte tristă dacă ratam ocazia să văd Everestul chiar și de la departare pentru câteva minute.

_CRI5750

Cei mai mulți dintre locuitorii din Kathmandu sunt adepți ai hinduismului și mulți alții ai budismului, însă conviețuiesc, și oameni de alte convingeri religioase.

Unul dintre cele mai importante temple hinduse dedicate zeului Shiva din întreaga lume este Templul Pashupatinath din Kathmandu. Foarte mulți vizitatori vin la Pashupatinath pentru a participa la ceremonia de incinerare. Aici am avut ocazia să urmăresc o ceremonie de la început până la final și chiar să mă apropii de locurile de incinerare.

Trupul înfășurat într-o pânză portocalie și acoperit cu flori este așezat pe malul râului Bagmati, timp în care i se spală picioarele și fața cu apa sfântă a râului. Membrii familiei și apropiații prezenți la ceremonie îmi păreau foarte detașați de aceasta etapă din viața unui om: moartea. Dar îmi amintesc că hindușii privesc cu mai multă ușurință moartea, ei cred în reîncarnare, în nemurirea sufletului și repetarea vieții într-un ciclu de nașteri și renașteri.

_CRI5847 _CRI5848

După binecuvântare, trupul este dus către locul de incinerare. La această parte a ceremoniei, participă, de cele mai multe ori, doar bărbații din familie de rangul 1. Pentru a arăta respect față de cel decedat, aceștia se tund lăsându-și doar o suviță în creștetul capului. Primul băiat născut în familie este cel care inițiază focul asupra trupului neînsufleșit, iar procesul de incinerare durează între 1-2 ore. După ce trupul este mistuit complet de flăcări, se spală locul și se pregătește pentru o altă ceremonie.

_CRI5824 _CRI5844 _CRI5879

O imagine care m-a urmărit câteva zile după vizita la Pashupatinath a fost a unui bărbat a cărui mustață a fost învăluită de flăcări, focul inițiindu-se de la gură. Timp de câteva zile, imaginea oricărui bărbat cu mustață o asociam cu a celui de la locul de incinerare.

_CRI5800

Deși toată zona este amenajată pentru o bună desfășurare a ceremoniilor, și aici sunt nelipsite vitele, familiile numeroase de maimuțe, câinii și pisicile.

_CRI5877

După mai bine de 4 ore petrecute în preajma trupurilor mistuite de foc, mirosul de fum de carne pârlită mi-a rămas impregnat în haine și în nări mult timp.

_CRI5821 _CRI5902

Un loc de care îmi amintesc cu drag și unde am petrecut o zi întreagă este Stupa Boudhanath, un loc încărcat de cultură și spiritualitate. Cea mai mare stupă din Nepal și cel mai sfânt templu budist tibetan din afara Tibetului, stupa Boudhanath se aseamănă cu o mandală gigantă, un important loc de pelerinaj și meditație pentru budiști și nu numai._CRI5999 _CRI5911 _CRI5965 _CRI5973 _CRI6100

În aer se simțea un puternic și înțepător miros de tămâie. Locul răsuna de rugăciunile și mantrele cântate de călugării budiști. Mă plimbam în jurul stupei, faceam câteva poze și mă așezam în față, cât mai aproape de călugării, să îi aud mai bine. Îmi părea rău că nu înțelegea ce spun, dar asta nu mă împiedica să repet procesul de câteva ori până s-a întunecat și am plecat spre hotel.

_CRI5942 _CRI5956 _CRI5958 _CRI5966 _CRI5979 _CRI6017 _CRI6030 _CRI6050 _CRI6057 _CRI6074 _CRI6091

Ultima zi am petrecut-o făcând cumpărături pentru cei de acasă în zecile de magazine din Thamel și tot pe fugă am împachetat și am luat taxiul către autobuzul ce urma să ne ducă înapoi în incredibila Indie.

Am sentimentul că mă voi reîntoarce curând  în acele locuri minunate. :)

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *