Navigation Menu+

În compartimentul general

Posted on Mar 20, 2014 by in Blog | 0 comments

_CRI6117

Avem mai bine de 24 ore de când suntem pe drum. Ne întoarcem din Nepal în India și am schimbat până acum două autobuze, două riști și un tren.

Ochii sunt din ce în ce mai mici de la oboseală, burta chiorăie de la foame, spatele și oasele dor de la statul pe scaun. Cu toate acestea, ne-am găsit câte o ocupație. Stelian citește, eu scriu.

Deși distanța între Kathmandu și Sunauli este de doar 300 km, ne-am petrecut toată noaptea pe drum; 12 ore cu mici opriri. Unul dintre stopuri l-am făcut undeva la miezul nopții la câțiva kilometri de Kathmandu din cauza unui accident rutier: un camion și o camionetă. Buimacă de somn, l-am văzut pe Stelian cu frontala pe cap cotrobăind în bagajele de pe plafonul autocarului. Inițial am crezut că pierdusem o parte din bagaje, dar după o perioadă mi-am dat seama că plecase să dea o mână de ajutor celor implicați în accident. După aproximativ o oră, s-a întors cu trusa medicală în mână și câteva pete de sânge pe adidași. Mirosul de sânge proaspăt parcă se simțea mai mult când a început să îmi povestească de tânărul rănit din camionetă, cum i-a bandajat capul spart și i-a pus două atele la picioare, ambele rupte.

Admirația pentru fapta măreață mi se citea pe chip, dar mai puțin în cuvinte, pentru că lui i se părea un lucru absolut normal pe care ar fi trebuit să îl facă și cei care timp de mai bine de 30 minute nu au mișcat un deget pentru a-l ajuta pe tânărul rănit.

De la accident până la granița cu India au mai trecut încă 8 ore, iar din Sunauli până în Gorakpur încă 5 ore. Ajugând în Gorakpur, am aflat că toate locurile la trenul spre Agra sunt ocupate până peste 3 zile. Așa am ajuns în trenul spre Varanasi. Am luat bilete la clasa general, cele mai ieftine, unde merg toți indienii. Este atât de aglomerat încât pe o banchetă de 4 persoane, stau cel puțin 6-8 indieni. Unii dintre ei și-au făcut loc pe suportul de bagaje. În spatele meu, un copil de 2-3 ani doarme lungit pe podea, sub bancheta părinților, pe o cârpă drept saltea. Doarme liniștit chiar și atunci când grupuri de oameni mișuna pe coridor pășind pe lângă capul micuțului.

La una dintre stații, 3 fete se amuză când mă văd în tren după gratiile de la geam. Una dintre ele, mai îndrăzneață, se apropie și îmi adresează tipicele întrebări: which country from? name? destination? Se amuză și mai tare atunci când încep să vorbesc cu ele și chiar le întreb cum se numesc. Fetele pleacă chicotind în timp ce trenul părăsește ușor gara.

De câte ori privesc în jur, zeci de perechi de ochi sunt ațintiți asupra mea. Cel mai probabil se întreabă ce căutăm noi albi veniți de departe, în compartimentul general.

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *