Navigation Menu+

Prima zi în India

Posted on Nov 18, 2013 by in Blog | 5 comments

_CRI4456

Prima zi în India se va încheia în câteva ore. Încă nu îmi vine să cred că sunt aici. Multă lume îmi scrie pe Facebook, mail şi îmi trimite mesaje de încurajare.

Am început să mă gândesc la această aventură în Asia încă din luna mai, dar nu s-a concretizat nimic până acum 3 săptămâni când am cumpărat biletele de avion şi am decis să plec în India şi Nepal pentru 2 luni.

Mulţi ar spune că este un timp destul de scurt pentru a planifica o călătorie la o distanţă atât de îndepărtată (7,475 km Bucureşti – New Delhi) şi într-adevăr a fost „puţin” cam dificil.

În doar 3 săptămâni, dar mai mult în ultima săptămână a trebuit să pun la punct toate detaliile legate de: bilete de avion, asigurări, echipament foto, echipament munte, viză, job, bani şi multe altele.

Stresul a fost şi mai mare când a venit vorba de job şi concediu fără plată pentru o perioadă de 2 luni, două situaţii absolut imposibile într-o multinaţională lider în Romania şi în lume. Aşa că singura soluţie a fost să îmi urmez visul şi să îmi dau demisia de la cel mai bun job pe care l-am avut de când am intrat pe piața muncii. Am luat în calcul toate consecințele şi cu inima împăcată am semnat demisia cu doar 4 zile înainte de plecarea în India.

Despărțirea de colegi a fost mai ușoară mulțumită ajutorului și încurajărilor pe care le-am primit de la o mare parte din colegi. Cadoul de despărțire a fost un cuțit pentru „luptat cu tigrii” pe care e inscripționat „Cristina în India 2013”.

O mare problemă întâmpinată în săptămâna dinaintea plecării a fost viza de India. Conform noilor proceduri, viza pentru India se obține în cel puțin 2 săptămâni, iar eu am fost doar cu 3 zile înainte de plecare cu gândul că o voi primi în aceeaşi zi. Visul a fost spulberat pe loc când domnișoara de la ghișeu mi-a trecut pe aplicația de viză 5 noiembrie, în condițiile în care zborul era planificat pe 28 octombrie. Cu mari rugăminți şi mici intervenții am reuşit să ridic pașaportul cu viză multiplă în dimineața de 28 octombrie.

O altă surpriză am avut-o cu doar 4 ore înaintea plecării când am intrat pe site-ul de la aeroportul Otopeni şi zborul către Doha avea statusul „Amânat”. După încă 2 fire albe şi 3-4 telefoane, am aflat că era doar o alarmă falsă – eroare de sistem.

Cu bagajele finalizate pe ultima sută de metri, am pornit în trombă către aeroport, cu un mic popas la Nikon de unde am luat un încărcător de rezervă pentru aparatul foto.

La aeroport totul a fost in grafic, mai puțin când a venit vorba de echipamentul de munte (colțari, pioleți, bețe de schi etc.) care cântărea aproximativ 38 kg. Într-un timp record, Stelian şi Tibi au reuşit să echilibreze bagajele, astfel încât să nu depășească 30 kg.

Pregătită și hotărâtă să cuceresc lumea, dar „puțin” roşie la ochi de la cele câteva lacrimi de goodbye, am trecut de poarta de îmbarcare şi am luat avionul către New Delhi. Zborul a fost destul de lin, cu o escală de 2 ½ h in Doha, Quatar.

Odată ajunsă în New Delhi, mă pregăteam sufletește pentru momentul când voi trece de porțile de ieșire ale aeroportului. La indicațiile lui Stelian „să nu lăsăm pe nimeni să ne atingă bagajele” am ieşit din aeroport în poziție de luptă. Mă așteptam ca toți să tabere pe noi, să tragă de bagajele noastre, să ne agaseze cu tot felul de rugăminți. Însă nu a fost deloc așa. S-au restras politicos imediat ce i-am rugat.

Din aeroport am plecat către Paharganj cu un mini-van foarte vechi și lovit pe toate părțile, care nu mă așteptam să mai pornească după ce am încărcat cele peste 130 kg de bagaje. Pe tot traseul, domnul șofer a fost foarte atent la drum, dar numai pe linia dintre benzi mergea. Cu cât ne apropiam de destinație, traficul se aglomera: biciclete, riști, tuk-tuk-uri, motociclete, maşini, camioane se deplasau în toate direcțiile fără a se asigura la schimbarea sensului de mers decât cu un claxon prelungit.

Șocul cel mai mare a fost când am ajuns in Paharganj, o suburbie a orașului New Delhi, o zonă excelentă pentru backpackers şi low-budget travelers. In aproximativ 30 minute – 1 ora și după numeroase negocieri, am reuşit să găsim o cameră la un hotel destul de ok și la un preț avantajos.

Marea aventură a început când am ieşit pe străzile din Paharganj, unde traficul este infernal, mizeria la ea acasă, iar la tot pasul găsești negustori care încearcă să îți vândă orice la un preț de cele mai multe ori dublu sau chiar triplu, dar dispuşi să negocieze.

Micul dejun l-am luat la Sam’s, un restaurant recomandat de Trip Advisor. Încă mă intreb cum de am avut curaj sa mănânc în acel loc, deoarece jegul pe masă, scaune, pereți era de cel puțin două degete. Cu greu am terminat de mancat un American Breakfast care nu a fost foarte rău, dar am plecat cu gândul că sigur voi simți efectele în următoarea parte a zilei. M-am ales doar cu o ușoara durere de stomac care a trecut însă repede.

Seara am ieşit la pozat şi filmat. Deocamdată sunt în perioada de acomodare cu oamenii: de bărbați mi-e puțin teamă, iar femeile nu par disponibile. Cu toate acestea am scos câteva cadre drăguțe.

Mâine ne-am programat să mergem în centrul New Delhi, iar joi dimineață plecăm cu avionul spre Leh, zona Ladakh pentru ascensiunea pe Stok Kangri.

Începe să îmi placă. Cred că o să fie o experiență foarte interesantă.

5 Comments

  1. Pare din filme experienta ta :) Felicitari pentru curajul de a face ceea ce iti doresti!

    • Multumesc, Cristina! :)

  2. Bravo Cristina! Felicitari ptr curaj, si enjoy everything in your trip!

    • Multumesc mult! :)

  3. Bravo Cristina!
    Urmeaza-ti visurile mai departe!
    Felicitari pentru aventura!!

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *