Navigation Menu+

Pink City sau orașul nu tocmai roz

Posted on Apr 10, 2014 by in Blog | 0 comments

_CRI6266

După o lună de “bălăurit” prin munți, frig, zăpadă, căldură, nordul Indiei, Nepal și înapoi în India, ne-am rezervat ultimele trei săptămâni pentru a explora zona Rajasthan-ului. Ca de obicei nu aveam absolut nici un plan pre-stabilit. Așa că am început cu o scurtă vizită la gara din New Delhi pentru a ne interesa de trenurile ce urmau să plece în aceeași zi către Jaipur, prima noastră destinație din Rajasthan.

Mult prea dimineață pentru noi și obosiți după o noapte de călătorit cu trenul, ne-am lăsat foarte ușor îndrumați către o agenție, așa zisă de “stat”, pentru a căuta și alte oferte la bilete. Mare greșeală! Am avut “norocul” să dăm peste un agent care vorbea mult prea mult și care încerca să ne vândă un întreg pachet: bilete de tren, tuk-tuk-uri, cazare, mic dejun, camel safari și tot ce ne-am fi dorit.

Cel puțin o oră au durat discuțiile, zecile de calcule, negocierile, reducerea prețului pachetul la mai bine de jumătate, hotărându-ne în final să ne luăm bagajele și să mergem să ne mai gândim. Bineînțeles că nu am mai revenit la agenție. Ni se părea absurd să avem un program stabilit dinainte: la cutare oră trenul, 3 zile colo, 2 zile dincolo. În plus, un program exact nu se plia cu dorința noastră de a explora, de a ajunge să cunoaștem locurile, tradițiile și oamenii din Rajasthan. Voiam să fim noi cei care decidem dacă într-un oraș sau sat aveam să stăm o zi sau cinci sau poate toată perioada rămasă.

Urmând parcursul obișnuit: cină în timp record, negociere preț tuk-tuk, plătit alt preț pentru tuk-tuk la gară, fuga la tren, direcția Jaipur.

Așteptam cu nerăbdare să ajungem în faimosul Jaipur sau Pink City cum mai este numit, să ne plimbăm prin orașul vechi de-a lungul zidurile roz, să cunoaștem oamenii cu turbane specifice locului, să ascultăm poveștile lor. Am găsit în schimb un oraș comercial, cu zidurile nu tocmai roz, ci cărămizii, foarte multe magazine fancy, KFC, McDonald’s și toată zona orașului vechi plină de negustori care încercau să ne atragă în buticurile lor.

Am încercat într-o zi să evadăm către zona necomercială sau periferia orașului și am nimerit pe un teren unde niște baieți slabi băț, caraghios îmbrăcați cu pantaloni scurți de culoare roșie și cu un mare simț de răspundere salutau un steag și apoi jucau un fel de leapșa, dar mult mai organizat. Eram singurii care stăteam pe două scaune de plastic și priveam cu mare atenție jocul băieților. Timp de o oră, am tot încercat să înțelegem regulile jocului, dar fiind mult prea complicat și fără sens, am renunțat și am preluat doar formula de salutare a steagului.

În altă zi, ne-am lăsat, în mod conștient, păcăliți de către șoferul unui tuk-tuk pentru a ne fi ghid la Lake Palace, free elephants & traditional hancrafts. La palatal din lac, marea distracție pentru indieni era să hrănească cu pâine peștii din baltă și mai puțin să admire palatul și zona din împrejurimi. A urmat vizita la elefanții “liberi”, dar paradoxal în lanțuri. Libertatea lor însemna pentru oamenii de acolo neparticiparea la o activitățile din oraș în ziua respectivă. Cu toate că erau în “vacanță”, elefanții încă prezentau urme de pictură pe ei, probabil de la evenimentele anterioare. Pe cât de repede am intrat la adăpostul de elefanți, pe atât de repede am plecat de acolo. După vizita la două atracții turiste de eșec, eram absolut convinși că meșteșugarii locali din Jaipur ne vor impresiona cu eșarfele lucrate manual. Aproape ca ne-am abținut să nu râdeam prea zgomotos când am văzut că, de fapt, singurul lucru manual era imprimarea cu vopsea a unui model direct pe material.

În drumul spre hotel, amuzându-ne de naivitatea noastră, ne-am distrat și mai tare la descoperirea unui eveniment de întâmpinare a unor diplomați japonezi. În fața primăriei din Jaipur, era mai bine de un sfert din oamenii din oraș, unii călare, alții pe jos, unii cântând la trompetă, alții  mari dirijori. Zona era luminată de niște stâlpi în formă de carusel cu becuri în vârf legați între ei de zeci de fire și împinși de niște băieți îmbrăcați în costume de un alb murdar. În fața convoiului, nu lipsea camioneta cu generatorul de alimentare pentru stâlpii de iluminat. Aproximativ 20 oameni, și tot atâtea fire ce trebuiau conectate manual, fără nici o măsură de protecție, la generator, urmăreau operațiunea de lucru executată de o singură persoană.

Multumiți de decizia aleasă de a ne planifica singuri traseul, am pornit cu mare interes către o altă destinație.

 

Submit a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *